O angajată de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Hunedoara a fost condamnată la un an de închisoare, cu suspendare, după ce femeia a depus un acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar disjuns de dosarul celui mai bogat fermier din România, Dumitru Andreșoi (foto). Au revenit în funcții Salariată a fost acuzată de procurori de la Parchetul European de „infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul UE”. În aceste condiții, angajata APIA, consilier superior, și-a încetat activitatea la APIA Hunedoara, cu acordul părților. Totodată, o altă angajată de la APIA Hunedoara așteaptă verdictul, tot într-un dosar disjuns din cauza lui Andreșoi. În cazul acesteia, Tribunalul Timiș a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, depus de angajată, ca fiind neîntemeiat. Parchetul European a făcut apel, iar în octombrie, Curtea de Apel Timiș va soluționa cauza. Și această salariată a plecat de la APIA Hunedoara. Reamintim că Dumitru Andreșoi și Veronica Topor, director adjunct APIA Hunedoara și Marius Szabo, șef Serviciu în instituție, au fost acuzați de procurorii de la Parchetul European de infracțiuni de corupție. Topor și Szabo au revenit, însă, pe funcții, după ce au atacat măsurile luate împotriva lor. Nu deținea pășuni „Potrivit anchetei, Andreşoi a pus la punct o schemă infracţională pentru a obţine subvenţii UE pentru păşuni care nu erau eligibile pentru fonduri, folosind funcţionari publici din cadrul Agenţiei de Plăţi din România pentru a facilita procesul. Pe baza probelor, în perioada 2018-2023, crescătorul de ovine a folosit angajaţi pentru a identifica păşuni pe care nu le deţinea şi pentru a le închiria pe numele părinţilor săi şi al unei societăţi comerciale controlate de acesta, în scopul obţinerii frauduloase de fonduri UE. Se înţelege că funcţionari publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a României – Centrul Judeţean Hunedoara au fost conivenţi în această schemă”, a transmis Parchetul European, într-un comunicat de presă. Potrivit ocumentului citat, crescătorul de oi a depus cereri de subvenţii pentru terenuri pe care nu le deţinea sau a solicitat sprijin pentru suprafeţe mai mari decât cele prezentate. „În plus, acesta ar fi depus cereri pentru suprafeţe împădurite care nu sunt eligibile pentru sprijin, apelând la ajutorul funcţionarilor publici din cadrul APIA. În acest mod, suspectul a obţinut aproximativ 2,2 milioane EUR (11 211 935,22 RON) în fonduri europene agricole. O cerere suplimentară în valoare de aproximativ 1,6 milioane EUR (8 293 626 RON ) a fost depusă la APIA, însă fondurile nu au fost plătite, datorită investigaţiei efectuate la timp de EPPO”, au mai transmis procurorii europeni. (S.Popa)
Articol apărut în nr. 764, ediția print a Jurnalului de Ilfov Campania a fost parte a proiectului intitulat „Ne pasă de tânăra generație – acord pentru un viitor fără pericole!”, proiect ce vizează nu doar screeningul gratuit, ci și informarea populației cu privire la importanța controalelor medicale periodice și a educației pentru sănătate. Unitatea medicală mobilă a Fundației Renașterea a fost amplasată în curtea Centrului Medical Dobroești, pe strada Nicolae
.
Articol apărut în nr. 764, ediția print a Jurnalului de Ilfov Administrația din Ștefăneștii de Jos a demarat o serie de lucrări de amploare menite să asigure o acoperire de minimum 95% a comunei cu rețele funcționale de apă potabilă și canalizare menajeră. Printre cele mai avansate proiecte se numără cel privind extinderea rețelelor în 32 de străzi, finanțat din bugetul local și prin Programul Național Anghel Saligny, aflat în
.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 764 Există locuri care nu numai că ne rămân în suflet, ci ne cheamă înapoi, iar și iar, cu o blândețe aparte, asemenea unei mângâieri cerești. Pentru noi, echipa Jurnalului de Ilfov, biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aflată chiar în inima orașului care îi poartă numele, este unul dintre aceste locuri de suflet. În fiecare an, de hram, ne întoarcem
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.