Impozitarea multinaționalelor intră într-o nouă etapă: impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat de anul viitor, dar autoritățile introduc reguli mai restrictive privind deductibilitatea cheltuielilor intra-grup. Potrivit specialiștilor PwC România, citat de Hotnews, impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), măsură care „a creat mai multe probleme decât a rezolvat”, va fi eliminat începând cu anul viitor. Totuși, această decizie este însoțită de o nouă regulă de limitare a deductibilității cheltuielilor cu serviciile contractate de la afiliați. „Practic, marile companii multinaționale scapă de impozitul minim pe cifra de afaceri, dar sunt vizate de reguli și mai restrictive”, se arată în analiza PwC. Datele oficiale confirmă că IMCA nu și-a atins scopul: încasările suplimentare au fost de 1,2 miliarde lei, mult sub estimările inițiale ale Ministerului de Finanțe, care prognozase 5–6 miliarde lei. Proiectul de lege prevede ca anumite cheltuieli – drepturi de proprietate intelectuală, management, consultanță, dobânzi – efectuate cu entități afiliate să fie considerate nedeductibile dacă depășesc 3% din totalul cheltuielilor de aceeași natură. „Astfel, pentru un buget total alocat acestor categorii, companiile vor fi obligate să aloce cel puțin 97% pentru servicii de la terți și nu mai mult de 3% pentru servicii de la afiliați, chiar dacă aceste competențe ar putea exista la nivelul grupului”, arată analiza. Depășirea pragului de 3% atrage nedeductibilitatea integrală a cheltuielilor, nu doar a părții care depășește limita. Calculul procentului se va face pe baza cifrelor din penultimul exercițiu financiar. Autoritățile au invocat practica altor state, precum Polonia, Ungaria sau SUA. Totuși, modelul polonez, deși similar la prima vedere, este mai puțin restrictiv. În Polonia, impozitul pe „profiturile transferate” de 19% se aplică doar în cazul unor servicii prestate către afiliați nerezidenți și în condiții clare, cum ar fi cote de impozitare preferențiale în statul beneficiarului. În plus, regula poloneză include un mecanism de „safe harbour”, care scutește entitățile ce desfășoară activitate economică reală. „Regulile propuse în România nu surprind aceste aspecte, ci mai degrabă propun o negare a deductibilității cu caracter general”, precizează analiza. Noua regulă de deductibilitate ar urma să intre în vigoare începând cu anul fiscal 2026. Totuși, există numeroase acorduri de preț în avans emise de autoritățile din România, unele bilaterale, care confirmă facturarea acestor servicii. „Vor fi acestea ignorate?!”, ridică semne de întrebare specialiștii .
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print Curțile mănăstirii s-au umplut și anul acesta de oameni veniți cu sufletul plin de credință și speranță. Atmosfera de rugăciune a fost întregită de frumusețea locului, lumina caldă a dimineții și glasurile păsărilor ce păreau a prevesti cântările bisericești. Soborul de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie, iar rugăciunile s-au înălțat către cer cu bucurie și emoție. Slujba de hram a
.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 15 august. În această zi se comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului, fiind și cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului ”a fost luată“ de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.
.
”Școala verde” și noul corp al Școlii Gimnaziale Nr. 1 sunt rezultate concrete ale perseverenței, implicării și viziunii noului primar, George Ene Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print Așa cum precizam anterior, în comuna Berceni, deși a întâmpinat foarte multe provocări, a început construcția primei școli din fonduri europene. Potrivit ofițerului de proiect, este prima localitate din România care a început efectiv construcția ”Școlii verzi”, finanțată
.
Acces egal la servicii de sănătate, pentru toți cetățenii Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print Proiectul a luat naștere ca răspuns la solicitarea transmisă de conducerea penitenciarului, chestor de poliție penitenciară dr. Cristina Teoroc, care a cerut sprijin pentru asigurarea îngrijirii oftalmologice a persoanelor private de libertate, în condițiile în care instituția nu dispune de un medic specialist. În urma acestei cereri, Consiliul Județean Ilfov, alături
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.