O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
Inapoi

O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară

Postat pe 04 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
O femeie care s-a dus la spital ca să facă o ecografie pentru care fusese programată cu câteva luni înainte, a aflat cu stupoare că „era moartă”, iar acum cere explicații pentru confuzia creată, care i-a încurcat viața. Angajații de la un spital din Bridlington, Anglia, i-au spus lui Susan Johnson că, potrivit evidențelor lor, era moartă de patru luni. Bineînțeles, Susan n-a mai putut să facă ecografia, însă confuzia creată i-a provocat neplăceri și mai mari, cum ar anularea alocației pentru îngrijirea soțului ei care are dizabilități, potrivit BBC. Seviciul Național de Sănătate din Anglia a spus că este conștient de problemele pe care le implică o înregistrare incorectă a morții. În cazul lui Susan, problema a fost rectificată ulterior de medicul de familie. Susan Johnson, din Scarborough, s-a prezentat la spital la programarea pentru ecografie în martie 2023. „Le-am dat trimiterea și primele lor cuvinte au fost: „Oh, dar tu ești moartă”. Nu mi-a venit să cred. Am fost în stare de șoc. Apoi au completat ceva în computer și mi-au spus „pa””, a spus femeia. Când a ajuns acasă, soțul ei i-a sugerat să își contacteze medicul de familie. Acesta i-a comunicat că s-a produs o confuzie, dar că situația fusese remediată între timp. Dar când a contactat Departamentul pentru Muncă și Pensii, lui Susan i s-a spus același lucru ca la spital: „Văd în calculator că ești moartă”. „Am spus că nu sunt moartă din moment ce vorbeau cu mine”, a mai spus femeia. Din cauza greșelii, veniturile femeii, care este pensionară, au fost suspendate și a durat până ce situația s-a remediat. Însă Susan încă nu știe cum s-a făcut greșeala și cine este responsabil pentru toate neplăcerile ei. Medicul ei de familie a explicat că a primit un e-mail cu o notificare de la Primary Care Support England (PCSE) prin care a fost informat că Susan trebuie scoasă din evidențe. Însă PCSE spune că nu a fost implicat în problemă și nu este responsabil pentru înregistrarea deceselor, aceasta fiind responsabilitatea medicilor de familie. A spus că, cel mai probabil, acel e-mail s-a trimis în mod automat. Casa de pensii a confirmat că beneficiile ei au fost suspendate pentru scurt timp în urma notificării incorecte, dar că acestea au fost restabilite imediat. Rămâne neclar cine a fost responsabil pentru trimiterea e-mailului privind scoterea ei din evidențe și cine a informat mai departe casa de pensii. Susan, care a depășit momentul și acum este liniștită după o perioadă cu mult stres provocat de această situație, spune că își dorește răspunsuri. „Trebuie să aflu de ce s-a întâmplat, cum și cine a greșit”, a spus ea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

21:22

Zestre cu suflet

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 764, ediția print
Image Description

10:11

Orașul Pantelimon. Pelerinaj impresionant, la racla cu moaștele Sfântului Pantelimon – Sute de inimi au cerut vindecare, pace şi binecuvântare de la sfântul care ocroteşte bolnavii şi apără oamenii necăjiţi

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 764 Există locuri care nu numai că ne rămân în suflet, ci ne cheamă înapoi, iar și iar, cu o blândețe aparte, asemenea unei mângâieri cerești. Pentru noi, echipa Jurnalului de Ilfov, biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aflată chiar în inima orașului care îi poartă numele, este unul dintre aceste locuri de suflet. În fiecare an, de hram, ne întoarcem
Image Description

16:08

Binecuvântare pentru România! Încă o dovadă că Dumnezeu nu uită pe poporul Său  

Articol publicat în JUrnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print Delegația athonită, condusă de arhimandritul Efrem Koutsu, starețul Vatopedului, a fost întâmpinată cu bucurie și aleasă evlavie de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu ierarhi, preoți, monahi și mii de credincioși. În mod simbolic și plin de har, cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în apropierea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, întărind ideea comuniunii
Image Description

14:42

E vară, e soare… Pericolele care ne pândesc în piscină, la cazare sau la restaurant

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print Dr. Andreea Vlăduț, medic primar boli infecțioase, ne atrage atenția asupra pericolelor care ne pândesc în această perioadă a anului. ”Vara vedem frecvent în cabinet pacienți cu infecții digestive, otite, conjunctivite, infecții urinare, cutanate sau boli cu transmitere sexuală. Toate pot fi prevenite cu măsuri simple”, spune medicul. Iată ce probleme de sănătate ne pot alunga bucuria vacanței, a zilelor
Image Description

03:15

Condiții mai bune de siguranță a traficului rutier și pietonal. Modernizarea DN4 pe raza oraşului Popeşti-Leordeni, înaintea graficului

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 763, ediția print Lucrările de modernizare efectuate pe DN4 – drum care leagă Capitala de Oltenița, traversând orașul Popești-Leordeni, constau în lărgirea șoselei la 2 benzi pe sens, semaforizări noi – DN4 cu Str. Drumul Fermei și DN4 cu Str. Maica Tereza), giratoriu dublu în zona Pieței Sf. Maria (la Primărie), amenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, modernizarea iluminatului public (și introducerea rețelelor
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:10

- Constanta - Zi decisivă pentru Nicușor Constantinescu! Tribunalul Constanța încetează procesul față de fostul șef al CJC. Care va fi decizia Curții de Apel Constanța

Prezentul dosar a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, a decis încetarea procesului penal, însă a admis acţiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța şi l-a obligat pe Nicușor Constantinescu la plata către partea civilă a sumei de 5.570.821,28 lei, cu titlu de prejudiciu material. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță așteptată să se pronunțe definitiv azi, 30 iulie 2025. „În perioada
Image Description

06:01

- Bistrita - Cu cât se scumpesc biletele de tren, din 1 august, după majorarea TVA

Actualizarea tarifelor se aplică de către toţi cei şase operatori feroviari, unul – societatea naţională CFR Călători şi alţi cinci operatori feroviari privaţi. ”Practic, majorarea preţurilor biletelor la clasa a II-a va fi de maxim 3 lei, iar la clasa I-a majorarea va fi de maxim 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km”, a transmis CFR Călători.
Image Description

05:59

- Bistrita - Guvernul vrea ca magistrații să nu se mai poată pensiona la 48 de ani

Pensia magistraților va fi maxim 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cât este acum, a spus premierul. ”Suntem în situația în care o pensie medie în sistemul de justiție este de aproximativ 25.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro net. O pensie medie în România este undeva între 500-600 de euro. E o diferență foarte mare și nicăieri în sistemele europene nu există o astfel
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete