Turcia trimite 81 de specialiști pentru căutarea ostaticilor israelieni în Gaza
Update cu 6 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Turcia trimite 81 de specialiști pentru căutarea ostaticilor israelieni în Gaza
Ministerul turc al Apărării a anunțat că Turcia a mobilizat 81 de membri ai AFAD pentru a participa la operațiunile de căutare a celor 19 ostatici israelieni dispăruți în Gaza. Echipele sunt specializate în intervenții în condiții dificile și vor încerca să găsească și să recupereze cadavrele.
Sursele oficiale precizează că, deși forțele militare turce ar putea interveni în caz de necesitate, responsabilitatea principală revine în special agenției pentru gestionarea catastrofelor și urgențelor, AFAD. Aceasta a mai participat la numeroase misiuni internaționale de salvare și ajutor umanitar, inclusiv în teritoriile palestiniene.
Mișcarea Hamas a declarat că a predat cadavrele ostaticilor decedați precum și prizonierii în viață, însă unele rămășițe necesită echipament special pentru recuperare. „Rezistența și-a îndeplinit angajamentul față de acord, predând toți prizonierii israelieni în viață aflați în custodia sa, precum și cadavrele la care a avut acces”, a precizat Hamas.
Potrivit digi24.ro, președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că Israelul ar putea relua lupta în Gaza dacă Hamas nu respectă acordul de încetare a focului. Trump a spus: „Israelul se va întoarce pe acele străzi imediat ce voi da ordinul. Dacă Israelul ar putea intra și i-ar zdrobi, ar face-o”, referindu-se la reacția împotriva Hamas.