Exclusiv Operațiunea ”Poligraful” la AUR. Cum și-a pus Simion oamenii la detectorul de minciuni al lui Selly
Inapoi

Exclusiv Operațiunea ”Poligraful” la AUR. Cum și-a pus Simion oamenii la detectorul de minciuni al lui Selly

Postat pe 18 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Începând de luni are loc în București o amplă operațiune a AUR de verificare a membrilor de partid. Cu ajutorul unor teste poligraf, cunoscute și ca detectoare de minciuni. Din informațiile obținute de digi24.ro se pare că testările sunt realizate de aceeași firmă care lucrează cu influencerul Selly la emisiunile acestuia de pe youtube.com despre detectorul de minciuni pentru vedete. Am stat de vorbă cu mai mulți lideri de partid și cu candidați AUR în încercarea de a afla cum se desfășoară testele și, de asemenea, de ce este nevoie de ele. Primul indiciu despre Operațiunea Detectorul l-a oferit chiar președintele AUR, George Simion, care a publicat luni pe conturile sale de TikTok și Facebook un material video despre cum se testează la detectorul de minciuni în biroul său din sediul AUR. “Să nu credeți, dragi prieteni, că eu eludez cumva procesul. Sunt gata să apar în fața oricărui detector de minciuni și să fac testul poligraf. Fac o provocare către toți președinții de partide, să facă și ei la fel. Să vedem dacă au curaj”, spune George Simion în postarea sa de pe conturile de socializare În montajul video nu se distinge deloc cum s-a mișcat acul la răspunsurile președintelui AUR, iar privitorii sunt invitați să ia de bună evaluarea “este sincer”, care se aude din gura celui care aplică chestionarul. Singurele întrebări care apar în montaj sunt următoarele: 1. Ai primit vreodată bani sau alte avantaje materiale în schimbul promisiunii de a oferi funcții în partid sau funcții publice? 2. Ai fost vreodată cooptat să lucrezi pentru servici de informații românești sau străine? 3. Ai avut vreodată înțelegeri cu partide oponente sau alte entități care să contravină intereselor partidului tău? La toate aceste întrebări, George Simion a răspuns cu Nu. Mulți dintre cei care comentează la video-ul postat de George Simion ridică întrebări despre rezultatele oficiale ale testului său poligraf. Mai mulți comentatori indică faptul că autorul testării ar fi un anume Octavian, examinatorul din video-urile realizate pe influencerul Selly pe canalul său de youtube. În descrierea acestor video-uri de pe pagina lui Selly este menționată firma Best Polygraf din București. Am solicitat acestei firme să ne spună dacă ea este cea care realizează testările cu detectorul de minciuni la partidul AUR. “Nu pot să divulg nicio informație despre clienții pe care îi avem”, ne-a spus reprezentantul firmei. L-am întrebat totuși cât durează în mod normal un test poligraf pentru o persoană, iar acesta ne-a precizat că în medie durează cam o oră. Sunt mai multe firme în București care oferă servicii de test poligraf, iar digi24.ro a verificat la mai multe dintre acestea dacă îi au drept clienți pe cei de la AUR. Cu excepția celor de la Best-Polygraf, care nu a infirmat, dar nici nu a confirmat contractul cu AUR, toate celelalte firme au negat că ar avea vreun contract cu partidul condus de George Simion. Prețul unei testări la detectorul de minciuni e undeva între 300 lei și 1500 de lei, în funcție de amploarea analizei făcute. Raluca Georgescu, de la firma Top Secret Investigations, susține că fiecare testare trebuie să aibă un set de întrebări bine articulat, iar la finalul ei trebuie să existe un raport. “Ei ar trebui să dea un raport al investigației la testul poligraf, altfel oricine poate să spună orice”, afirmă Raluca Georgescu pentru digi24.ro. Ea a negat că firma sa ar oferi servicii pentru cei de la partidul AUR. Potrivit website-ului firmei sale, supervizarea activității lor este asigurată de profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, specialist în psihologie judiciară - tehnică poligraf - detector de minciuni. I-am solicitat președintelui Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, să ne explice de ce este nevoie ca partidul să-și verifice proprii membri la testele poligraf. Acesta a refuzat să ne răspundă și ne-a invitat să vorbim cu Marius Lulea “”că e inițiativa lui”. Reamintim, Marius Lulea a fost suspendat luni din funcția de prim-vicepreședinte AUR, de către George Simion, după ce acesta s-a opus candidaturii analistului politic Cozmin Gușă la Primăria Capitalei. La rândul său, Marius Lulea a refuzat să ne răspundă la întrebări legate de necesitatea testării cu detectorul de minciuni a colegilor săi de partid. Se pare că liderii partidului au primit interdicția de a face comentarii pe marginea a acestui subiect. “Chiar acum dau testul, haideți să ne auzim peste 2 ore, că trebuie să iau niște notițe” Singura persoană care ne-a confirmat prezența la sa testarea cu detectorul poligraf este Ionelia Priescu, coordonatorului filialei județene Gorj a AUR. Într-o convorbire telefonică cu aceasta, ea ne-a confirmat ieri că se află la București, la sediul partidului. “Chiar acum dau testul, haideți să ne auzim peste 2 ore, că trebuie să iau niște notițe”, ne-a spus Ionelia Priescu. Ulterior, aceasta a revenit către noi și ne-a relatat experiența testării cu detectorul de minciuni. “Au fost trei întrebări. Se axează pe chestia asta dacă am făcut blaturi sau înțelegeri cu alte partide, dacă avem legături sau dacă am fost contactați de servicii, chestii de genul ăsta. A durat vreo 13-15 minute. Nu știu ce firmă a făcut testul. Știu că era acel scaun, acea aparatură specifică. A fost la sediul partidului, într-o încăpere separată. Ni se cerea celor de pe hol să facem liniște, bănuiesc pentru exactitate. Azi cred că au fost undeva la peste 10 coordonatori județeni de când am venit eu, în jur de 13.30. Nu știu cine a coordonat întreaga acțiune”, a povestit Ionelia Priescu pentru digi24.ro. Candidatul AUR la președinția Consiliului Județean Gorj, Adrian Zorlescu, a confirmat și el pentru digi24.ro că are loc la București “o primă etapă a testării poligraf” și anume aceea cu coordonatorii filialelor județene ale partidului. Dan Tanasă, vicepreședinte AUR, susținea în cursul zilei de marți, într-o declarație pentru digi24.ro, că “testarea a avut loc” și că “au fost toți cei programați pentru ziua de ieri (luni - nr.)”. Tanasă a refuzat să ne comunice ce firmă a fost angajată să facă testarea și, mai concret, care dintre reprezentanții partidului au fost invitați la testare. Mai mulți candidați AUR la alegerile locale din 9 iunie s-au arătat dispuși să participe la testarea cu detectorul de minciuni. “Nu am făcut încă testul. Dar îl voi face drag când voi fi chemat. Deocamdată nu am fost chemat să-l fac”, ne-a declarat Leonard Tănase, candidat AUR la Primăria Mangalia. “Nu am facut testul, dar aștept cu nerăbdare să îl fac. Chiar îmi doresc, am și scris pe grupurile noastre că îmi doresc sa fac acest test poligraf. Eu am un masterat in criminalistică și știu ce înseamnă asta”, a declarat pentru digi24.ro și Constantin-Ciprian Iacob, candidat AUR la CJ Dâmbovița:
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

02:19

Cel mai de seamă Mitropolit al Țării Românești,prăznuit cu adâncă recunoștință la Mănăstirea Căldărușani 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov nr. 759, ediția print Duminică, 22 iunie, în mireasma îmbietoare a florilor de tei ce domnesc cu gingășie peste curtea așezării scare, Mănăstirea Căldărușani a îmbrăcat din nou veșmintele de sărbătoare, prăznuindu-și ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, fost Mitropolit al Țării Românești, mare iubitor de Hristos și luminător al credinței poporului român. De altfel, acesta este considerat cel mai de seamă Întâistătător al
Image Description

02:17

Otopeni. ”Candele nestinse”, un spectacol pentru sufletul unei naţiuni

Articol publicat în Jurnalul de ILfov Nr. 759, ediția print Într-o sală plină de emoție, publicul a fost martorul unui eveniment care a depășit granițele artei. ”Candele nestinse – Mărturii din închisorile comuniste”, un spectacol al Companiei Teatrale Zona, realizat în parteneriat cu Protoieria Ilfov Nord, a fost o adevărată slujbă a memoriei și a conștiinței. Un altar ridicat nu cu icoane, ci cu amintiri neșterse, aduse din întunericul închisorilor
Image Description

01:36

Investiție de 15 milioane de euro, la Domnești

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 759, ediția print Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, unul dintre cei mai importanți jucători (producător și distribuitor) de pe piața de instalații și echipamente electrice, a anunțat, pe 17 iunie, finalizarea investiției de peste 15 milioane de euro în construcția unui nou centru logistic de ultimă generație, în Domnești, lângă București. Compania țintește poziția nr. 1 pe piața din
Image Description

01:28

Gruiu. Mănăstirea Căldărușani… Un colț de veșnicie pentru inimile obosite de lume

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 759, ediția print Mănăstirea Căldărușani este locul unde te regăsești, chiar și fără să știi că te-ai pierdut. Dincolo de zidurile sale vechi, păstrate cu grijă și înnoite prin strădania părintelui stareț Lavrenție Gâță și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, mănăstirea adăpostește o adevărată comoară spirituală. Biserica principală, vestit monument istoric, a fost recent consolidată și împodobită cu picturi noi care au dat
Image Description

14:54

”Ilfov, prin ochii tăi”, un succes anticipat şi în Dascălu

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 759, ediția print Ca și în celelalte comunități ilfovene, și în Dascălu aceste servicii medicale au fost bine primite de locuitorii care au accesat consultații specializate și ochelari cu dioptrii fără a suporta costurile mari ale acestora. Ceea ce face ca inițiativa Consiliului Județean Ilfov, unică la nivel național prin rezultatele obținute, să reprezinte încă o dovadă a unei colaborări eficiente între instituții.
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:08

- Braila - Turism cu șansă. Aproximativ 200 nave de croazieră așteptate la Brăila

• contextul geopolitic, cu excaladarea războiului ruso-ucrainean, determină navele de croazieră care ajungeau în trecut la Tulcea să se oprească la Brăila • asta face ca pontonul special înființat de Primăria Brăila pentru acest tip de nave să fie din ce în ce mai solicitat • de la sfârșitul anului trecut și până acum, s-au oprit aici aproape 50, iar din taxele de acostare au ajuns la bugetul local peste
Image Description

01:02

- Olt - Codul Portocaliu de caniculă, prelungit până mâine. Oltul, printre județele sub avertizarea meteo

Temperaturile caniculare se vor face simțite și azi, iar în nouă județe, printre care se numără și Oltul, Codul Portocaliu a fost prelungit până mâine dimineață. În cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade, iar cele
Image Description

01:01

- Olt - Horoscop 27 iunie 2025. Ziua clarificărilor și a pașilor mici, dar importanți

Horoscop 27 iunie 2025. Conflicte vechi, idei noi și nevoia de ordine – ziua de 27 iunie vine cu lecții de comunicare, introspecție și organizare pentru toate zodiile. Află ce ți-au pregătit astrele! Berbecii simt nevoia să rezolve niște conflicte din trecut. Căutați să înțelegeți punctul de vedere al celor din jur și încercați să vă exprimați calm, fără grabă. Taurii au șansa să ajungă la un acord sau să
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete