Preşedinţii Curţilor de Apel spun că salarizarea magistraţilor nu este ”nesimţită”. „Puterea judecătorească este atacată constant”
Inapoi

Preşedinţii Curţilor de Apel spun că salarizarea magistraţilor nu este ”nesimţită”. „Puterea judecătorească este atacată constant”

Postat pe 14 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 15 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Preşedinţii Curţilor de Apel din România au reacţionat în urma afirmaţiilor apărute recent în spaţiul public şi au precizat că salarizarea magistraţilor nu este „nesimţită”, de sute de mii de euro, ci este similară altor categorii bugetare. Ei adaugă că volumul de muncă al unui judecători depăşeşte de până la zece ori volumul din alte state europene, iar încrederea în justiţie nu este la cote minime, ci la un nivel similar unor ţări precum Spania şi Italia. „Preşedinţii Curţilor de Apel din România atrag atenţia asupra faptului că o dezbatere vizând statutul judecătorului trebuie purtată obiectiv, transparent şi responsabil, pentru a prezerva independenţa justiţiei şi, implicit, dreptul fiecărui cetăţean la un proces echitabil. Un stat în care puterea judecătorească este atacată constant, este mereu culpabilizată pentru eşecurile administrative şi legislative ale Guvernului şi Parlamentului, nu mai este un stat în care echilibrul dintre cele trei puteri să fie respectat, ci este un stat în care se tinde spre o justiţie slabă şi dependentă de executiv. O astfel de justiţie va fi, în final, incapabilă să protejeze cetăţenii contra potenţialelor abuzuri ale statului, să le apere drepturile şi libertăţile fundamentale”, se arată într-un comunicat transmis, luni, şi semnat de preşedinţii Curţilor de Apel din România, potrivit News.ro. Aceştia „constată cu îngrijorare că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile de pensionare ale judecătorilor, ce ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, cu respectarea standardelor europene atât de mult clamate, a fost înlocuită de un demers politicianist, populist şi extrem de nociv, prin consecinţe, asupra justiţiei, dublat de o campanie publică agresivă, bazată pe dezinformare şi de un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraţilor”. Ei afirmă că este de datoria judecătorilor să reacţioneze la aceste asalturi şi să prezinte, de fapt, cum stau lucrurile. Astfel, preşedinţii Curţilor de Apel au declarat că vârsta de pensionare medie în magistratură nu este 48 de ani, aşa cum a afirmat de mai multe ori premierul Ilie Bolojan. „Această afirmaţie este contrazisă de date obiective. În perioada în care domnia sa a îndeplinit funcţia de Preşedinte interimar al României a semnat 37 de decrete de eliberare din funcţie prin pensionare pentru judecători, dintre care doar 5 judecători aveau, la data pensionării, vârsta între 48 şi 49 de ani. Cu siguranţă, 5 din 37 nu reprezintă o majoritate, astfel încât este de neînţeles uşurinţa cu care Prim Ministrul României face astfel de afirmaţii, preluate şi răspândite apoi intens de presă. Vârsta efectivă la care se pensionează magistraţii depăşeşte 50 de ani – pentru majoritatea –, magistraţii fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare şi la 60 de ani, la 62 de ani sau chiar la 67 de ani”, a precizat sursa citată. Preşedinţii Curţilor de Apel au mai adăugat că media reală de pensionare este de 54 de ani. „În ciuda datelor statistice obiective, puse la dispoziţie inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, continuă să se răspândească informaţia falsă că judecătorii se pensionează, ca regulă, la 48 de ani. Vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani, comparabilă cu categorii din sistemul public de pensii, ce beneficiază de grupe speciale de muncă”, au mai afirmat judecătorii. Aceştia susţin că vârsta de pensionare a magistraţilor a crescut la 60 de ani, potrivit prevederilor legale. Preşedinţii Curţilor de Apel au mai subliniat că reluarea acesite teme, „mai ales în cheia politică agresivă şi manipulatoare, are efecte dezastruoase asupra funcţionării instanţelor, ce se confruntă cu un nou val de cereri de eliberare din funcţie a unor judecători cu mare experienţă, cereri generate de instabilitatea devenită insuportabilă a statutului magistraţilor”. Judecătorii au mai transmis prin comunicatul de presă, că salarizarea magistraţilor nu este ”nesimţită”, de sute de mii de euro anual, ci este similară altor categorii bugetare. „În realitate, indemnizaţiile judecătorilor (inclusiv sporurile) pornesc de la 4.457 lei – pentru perioada cât sunt auditori de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii, crescând, apoi, după cum urmează: judecător stagiar – 7.200 lei, judecător definitiv (după admiterea la un examen extrem de complex) – 11.900 lei, judecător de tribunal (vechime minim 7 ani, concurs cu locuri limitate) – 18.504 lei, judecător de curte de apel (vechime minim 10 ani, concurs cu locuri limitate) – 20.902 lei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (vechime minim 18 ani, selecţie extrem de riguroasă, câteva locuri anual) – 27.252 lei. Or, acest tip de venituri se regăseşte în zona bugetară la categorii profesionale care nu au incompatibilităţile şi interdicţiile profesiei de magistrat”, mai precizează comunicatul. Preşedinţii Curţilor de Apel mai afirmă că judecătorii români se confruntă cu un deficit cronic de resurse umane, cu scheme de personal vădit insuficiente, atât la nivelul judecătorilor, cât şi al personalului auxiliar, în condiţiile unei creşteri constante a numărului de dosare, pe fondul unei instabilităţi legislative excesive. „Încărcătura medie pe judecător a fost, în 2024, de 1519 dosare la nivel de judecătorie, 982 dosare la nivel de tribunal, 606 dosare la curţile de apel şi 619 dosare la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Gestionarea unui singur dosar implică, de la primirea cererii de chemare în judecată şi până la finalizarea motivării hotărârii, multiple operaţiuni: verificările şi rezoluţiile iniţiale, studierea dosarului înaintea fiecărei şedinţe, audierea părţilor, administrarea probelor, deliberarea, pronunţarea şi motivarea hotărârii. În mod evident, un program normal de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este insuficient, motiv pentru care larga majoritate a judecătorilor efectuează în mod constant ore suplimentare”, au meţionat judecătorii de la Curţile de Apel. Ei au adăugat că orele suplimentare nu sunt salarizate în plus, nici compensate cu timp liber, pentru că „munca unui judecător nu este normată şi tot acest efort ar trebui să fie compensat prin nivelul indemnizaţiilor şi condiţiilor de pensionare”. De asemenea, preşedinţii Curţilor de Apel mai transmis că ”volumul de muncă al unui judecător român depăşeşte de până la zece ori volumul din alte state europene, cu care suntem comparaţi atunci când se discută chestiunea condiţiilor de pensionare. Ei susţin că o creştere a vârstei de pensionare, pentru a ajunge la nivelul mediei europene, ar fi trebuit corelată cu scăderea numărului de dosare, pentru a ajunge tot la nivelul mediei europene. Magistraţii de la Curţile de Apel au adus în discuţie şi condiţiile de muncă specifice. „Multiplele expertize efectuate în instanţe au relevat prezenţa a numeroşi factori de risc, precum: suprasolicitare neuro-psihică, vizuală, expunere la alergeni şi iritanţi ai sistemului respirator, alături de alte condiţii de muncă ce pot duce la uzura prematură a organismului din cauza gradului foarte mare de expunere la stres ocupaţional, volumului mare de muncă, caracterului activităţii judecătoreşti şi fenomenului de izolare socială inerent funcţiei”, au afirmat preşedinţii Curţilor de Apel. Ei au mai declarat că încrederea în justiţie nu este la cote minime, ci la un nivel similar altor state europene, precum Italia sau Spania. „Una din cele mai des rostogolite afirmaţii false se referă la încrederea în justiţie, despre care se afirmă că ar fi la cote minimale. Dimpotrivă, rapoartele europene relevă un nivel de încredere la nivelul mediei Uniunii Europene. În anul 2024, percepţia asupra independenţei justiţiei era bună şi foarte bună pentru 52% din populaţia generală şi pentru 56% din companii. În 2025, procentele au scăzut, în contextul campaniei electorale prelungite şi a campaniei publice îndreptate împotriva magistraţilor, la 44% pentru populaţia generală şi 51% pentru companii, rămânând, chiar şi în aceste condiţii, la un nivel similar cu al altor state, precum Italia. Interferenţa politicului şi a guvernului în justiţie este principalul factor de neîncredere, conform datelor prezentate de Eurobarometru”, au afirmat judecătorii de la Curţile de Apel. Ei au precizat că în perioada următoare, curţile de apel vor prezenta cetăţenilor realitatea privind volumul de activitate specific al instanţelor, problemele legate de infrastructură, condiţii de muncă şi resurse umane cu care se confruntă, pentru o corectă informare. „Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al magistraţilor, ci un drept fundamental al fiecărui cetăţean, ultima barieră în apărarea libertăţii şi a democraţiei, ce trebuie protejate permanent, de către cetăţeni şi judecători deopotrivă”, se mai arată în finalul comunicatului semnat de preşedinţii Curţilor de Apel din ţară.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

10:11

Orașul Pantelimon. Pelerinaj impresionant, la racla cu moaștele Sfântului Pantelimon – Sute de inimi au cerut vindecare, pace şi binecuvântare de la sfântul care ocroteşte bolnavii şi apără oamenii necăjiţi

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 764 Există locuri care nu numai că ne rămân în suflet, ci ne cheamă înapoi, iar și iar, cu o blândețe aparte, asemenea unei mângâieri cerești. Pentru noi, echipa Jurnalului de Ilfov, biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aflată chiar în inima orașului care îi poartă numele, este unul dintre aceste locuri de suflet. În fiecare an, de hram, ne întoarcem
Image Description

16:08

Binecuvântare pentru România! Încă o dovadă că Dumnezeu nu uită pe poporul Său  

Articol publicat în JUrnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print Delegația athonită, condusă de arhimandritul Efrem Koutsu, starețul Vatopedului, a fost întâmpinată cu bucurie și aleasă evlavie de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu ierarhi, preoți, monahi și mii de credincioși. În mod simbolic și plin de har, cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în apropierea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, întărind ideea comuniunii
Image Description

14:42

E vară, e soare… Pericolele care ne pândesc în piscină, la cazare sau la restaurant

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print Dr. Andreea Vlăduț, medic primar boli infecțioase, ne atrage atenția asupra pericolelor care ne pândesc în această perioadă a anului. ”Vara vedem frecvent în cabinet pacienți cu infecții digestive, otite, conjunctivite, infecții urinare, cutanate sau boli cu transmitere sexuală. Toate pot fi prevenite cu măsuri simple”, spune medicul. Iată ce probleme de sănătate ne pot alunga bucuria vacanței, a zilelor
Image Description

03:15

Condiții mai bune de siguranță a traficului rutier și pietonal. Modernizarea DN4 pe raza oraşului Popeşti-Leordeni, înaintea graficului

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 763, ediția print Lucrările de modernizare efectuate pe DN4 – drum care leagă Capitala de Oltenița, traversând orașul Popești-Leordeni, constau în lărgirea șoselei la 2 benzi pe sens, semaforizări noi – DN4 cu Str. Drumul Fermei și DN4 cu Str. Maica Tereza), giratoriu dublu în zona Pieței Sf. Maria (la Primărie), amenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, modernizarea iluminatului public (și introducerea rețelelor
Image Description

02:47

Fenomene meteo extreme. Administraţiile locale ilfovene au intervenit rapid pentru limitarea pagubelor produse de furtuna violentă

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 763, ediția print Mai puțin de 20 de minute de ”uragan” și o femeie de 49 de ani a murit în propria sa locuință din Otopeni, după ce un acoperiș al unui alt imobil a fost smuls de vânt, a spart geamul de la etajul 5 al apartamentului în care locuia femeia și a lovit-o, mai multe străzi au fost blocate de copaci
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:18

- Cluj - Indemnizația pentru creșterea copilului, tăiată cu 10% din august. Părinții intră automat în sistemul de sănătate, dar primesc mai puțini bani

Măsura elimină scutirea de până acum și afectează direct bugetul familiilor tinere din România. Indemnizația brută rămâne aceeași, adică 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, cu un minim de 1.651 lei și un maxim de 8.500 lei. Însă, de la 1 august, din această sumă se va reține automat 10% CASS. Practic, beneficiarii vor primi cu 10% mai puțin decât până acum. Reținerea se face direct
Image Description

11:15

- Cluj - Povestea unui tânăr șofer din Cluj-Napoca: Nu și-a luat carnetul de multă vreme, dar acum îi e frică că o să primească o amendă în poștă

Un tânăr șofer din Cluj-Napoca a povestit pe o platformă online că a condus cu viteză mult peste limita legală pe strada Teodor Mihali, noaptea, iar acum trăiește cu teama că ar putea primi o amendă acasă. „Am fost recent cu viteză destul de mare noaptea pe Teodor Mihali. Nu am permisul de mult timp, însă din cauza adrenalinei am depășit cu mult limita legală. Aveam Waze-ul pornit, nu apărea
Image Description

11:15

- Botosani - Acțiune a poliției într-o comună din Botoșani. 12 șoferi lăsați fără permise

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune, pe 27 iulie, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și al depășirilor neregulamentare, pe raza comunei Prăjeni. În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei. Au fost reținute 12 permise de conducere, cele mai multe fiind reținute pentru nerespectarea limitei de viteză. FOTO & VIDEO Furtuna a făcut prăpăd la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete