Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 769, ediția print La sediul Primăriei Buftea a avut loc zilele trecute o ședință de lucru cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) și ai proiectantului având ca temă ”Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov”. ”În Buftea, proiectul vizează: Stația Buciumeni – care va deveni un nod important de transport, pentru care sunt propuse: 2 peroane noi (150 m) cu rampe, refugii moderne din metal & sticlă securizată, pasaje pietonale suprateran plus subteran, ambele cu lifturi, spații verzi, mobilier urban, parcări, Kiss&Ride (debarcare/îmbarcare), rastele biciclete, iluminat LED plus supraveghere video. Stația Buftea va beneficia de: peroane reabilitate și extinse (250 m), 2 copertine noi (100 m), protecție antivandalism, pasaje pietonale suprateran plus subteran cu lifturi, spații verzi, mobilier urban, parcări, Kiss&Ride, rastele biciclete, iluminat LED (inclusiv fotovoltaic) plus supraveghere video”, a anunțat Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea. Iar Emilian Oprea, primarul orașului Chitila a declarat, la rândul său, după, de asemenea, o recentă întâlnire cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, că ”în Chitila, va fi construit un nou pasaj subteran de trecere situat în partea stângă a celui existent, dotat cu lifturi și alte facilități moderne pentru accesibilitate. Totodată, se vor crea locuri de parcare și se va construi o pasarelă pietonală. Tot prin acest proiect, stația Chitila va fi modernizată prin refacerea peroanelor, montarea de copertine, schimbarea sistemului de iluminat și amplasarea de panouri fotovoltaice, dotarea cu panouri informative și sisteme de siguranță de ultimă generație”. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, responsabilă de implementarea proiectului, a comunicat că se află în etapa de aprobare a studiului de fezabilitate, iar la începutul anului viitor va scoate la licitație serviciile de proiectare și execuție. Lucrările sunt programate să înceapă la sfârșitul anului 2026 și să se finalizeze la începutul anului 2028 ”Proiectul ”Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov” propune o nouă filozofie a mobilității, menită să redefinească fundamental experiența de călătorie și interacțiunea cetățenilor cu sistemul de transport public. Pilonul central al viziunii este eliberarea călătorului de constrângerile unui orar rigid. Prin implementarea unui serviciu de înaltă frecvență, se urmărește atingerea unei independențe complete față de programul mijloacelor de transport public. Serviciul va funcționa pe un model cadențat (de tip ”clock-face schedule”), cu plecări la intervale regulate și ușor de memorat (ex: la fiecare 15 minute la orele de vârf și la fiecare 30 de minute în restul zilei). Intregul ecosistem al trenului metropolitan este proiectat pentru a fi prietenos cu utilizatorul și complet accesibil. De la stațiile modernizate la materialul rulant nou, fiecare element este gândit pentru a oferi o experiență fluidă și incluzivă. Peroanele vor fi aduse la standardul european de 55 cm înălțime, permițând accesul la același nivel în trenurile moderne cu podea joasă, eliminând astfel barierele pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare sau călătorii cu bagaje. Spațiile vor fi dotate cu sisteme de informare clare, în timp real, iar trenurile vor oferi confort sporit prin climatizare, Wi-Fi și prize”, a mai precizat primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol. Gări reconfigurate în Ilfov și noi Puncte Oprire Prima etapă a proiectului se concentrează pe traseul prioritar Gara de Nord-Chitila-Scroviștea, iar intervențiile detaliate pe traseul Gara de Nord-Crivina, vizează atât infrastructura feroviară propriu-zisă, cât și spațiul public adiacent, pentru a asigura o tranziție fluidă între modurile de transport. Pe teritoriul județului Ilfov, Gara Chitila va fi reconfigurată ca un nod intermodal major la ieșirea din București. Proiectul include modernizarea clădirii gării, a peroanelor și construirea de facilități extinse de Park&Ride și Bike&Ride pentru a atrage navetiștii din zonă. Se va construi un nou punct de oprire, P.O. Chitila 2, pentru a deservi mai eficient zonele rezidențiale în expansiune ale orașului. Similar, pe raza UAT Buftea, Gara Buftea va deveni un pol intermodal cheie pentru nordul zonei metropolitane și se va construi un nou punct de oprire, P.O. Buciumeni, pentru a deservi noile dezvoltări rezidențiale de pe teritoriul orașului Buftea. Ambele locații vor beneficia de parcări ample și conexiuni optimizate cu rețeaua de transport local. Stația Periș și P.O. Scroviștea (pe teritoriul administrativ al comunei Periș): Stația Periș va fi complet modernizată pentru a funcționa ca un hub local, deservind centrul comunei. În paralel, se va construi un punct de oprire nou, P.O. Scroviștea, pentru a asigura accesul la zonele rezidențiale și de agrement din nordul comunei, inclusiv la Palatul Scroviștea. Ambele locații vor beneficia de peroane la standarde europene, facilități moderne pentru călători și conexiuni intermodale, cu accent pe Bike & Ride pentru a încuraja turismul ecologic în zonă. O experiență de călătorie superioară Proiectul mai prevede achiziționarea de vehicule feroviare noi, special concepute pentru servicii metropolitane. Acestea vor fi rame electrice (EMU – Electric Multiple Units) cu emisii zero la punctul de utilizare, aliniate cu obiectivele de durabilitate. Trenurile vor fi dotate cu sisteme moderne de climatizare, Wi-Fi gratuit, prize pentru încărcarea dispozitivelor electronice, sisteme de informare a călătorilor și spații dedicate pentru transportul bicicletelor. Designul acestora include podea joasă, spații ample pentru cărucioare și persoane cu mobilitate redusă și sisteme de anunțuri audio-vizuale, asigurând o călătorie fără bariere pentru toți pasagerii.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 769, ediția print „Greu de ales” se distinge prin originalitatea conceptului: fiecare reprezentație devine o premieră, deoarece povestea se modifică în funcție de opțiunile spectatorilor. Personajul central, Max, este prins între două femei și două destine. Publicul alege dacă acesta va rămâne cu Leonore, partenera stabilă și devotată, sau dacă se va întoarce la Alice, marea iubire din tinerețe, reapărută după două decenii.
.
În Ilfov, extinderea și modernizarea rețelei școlare se bazează pe fonduri PNRR și Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. Sunt menționate investiții la Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Costaforu” din Popești-Leordeni, campus nou cu învățământ antepreșcolar până gimnazial, la Școala Gimnazială Nr. 1 Berceni și la proiecte din Bragadiru, Clinceni și Otopeni.
Planul de școlarizare pentru anul 2025-2026 prevede 2.785 de clase pentru 63.577 copii în învățământul de stat, cu un plus de 66
.
Printre credincioși s-au aflat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, și vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Alexandru Bogdan Văsii, alături de soborul de preoți. S-a sfințit piatra de temelie a noii biserici din Voluntari, iar moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au adus liniște în mulțime.
Conform planului, din prima zi a noului an bisericesc (1 septembrie 2025) vor începe lucrările la biserică. Părintele paroh Alexandru Palcău a vorbit despre visul înaintașilor și
.
Turneul dedicat handbalului juvenil a avut loc la Buftea, inspirat de entuziasmul tinerilor sportivi, părinți și suporteri. Energia evenimentului, alături de implicarea autorităților locale și a sponsorilor, a ridicat competiția la standarde înalte, aproape de marile întreceri naționale. Transmisiunea pe YouTube a clubului a atras spectatori din afara orașului, crescând vizibilitatea handbalului juvenil.
Opt echipe de prim rang ale handbalului juvenil românesc s-au înfruntat în turneul de la Buftea: ACS Olympic
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.