Trei paşi spre Cer  au primit binecuvântarea,  la parohia Studio
Inapoi

Trei paşi spre Cer  au primit binecuvântarea,  la parohia Studio

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
În orașul Buftea, o așezare unde sufletele nu s-au îndepărtat niciodată de Dumnezeu, iar dragostea de aproapele încă mai îmbracă chipul generozității, s-a mai pus o temelie … pentru clopot și pentru veșnicie. La biserica din cartierul Studio, unde binele se face în liniște, iar rugăciunea se rostește cu inima, fiecare gest devine un strop de lumină. Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.765 Acolo unde fapta bună se înalță din iubire, rămâne o amintire, și un ecou veșnic în sufletul locului. Cum va rămâne și ziua de 29 iulie 2025, când, cu emoție și recunoștință, s-a dat binecuvântarea începerii lucrărilor la clopotniță, lumânărar și pangar, trei anexe esențiale care vor desăvârși necesitățile duhovnicești ale localnicilor și frumusețea bisericii închinate Sfântului ­Prooroc Daniel și Sfintei Teodora de la Sihla. Acest nou început vine în completarea unei opere de credință care s-a clădit, pas cu pas, prin jertfă, iubire de ­Dumnezeu și solidaritate comunitară. Slujba, deosebit de frumoasă, a fost săvârșită în prezența primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, om cu iubire de Dumnezeu și de semenii săi, care nu numai prin funcția administrativă, ci mai ales prin vocația sa de ctitor, a susținut necondiționat ridicarea acestui lăcaș de cult, încă de la începuturi. Cu discreție, dar cu hotărâre, cu rugăciune, dar și cu sprijin material, edilul s-a dovedit a fi un om de nădejde pentru comunitatea creștină din orașul Buftea. Prezența sa constantă în mijlocul credincioșilor, implicarea activă în viața religioasă a orașului și dragostea sinceră pentru valorile spirituale fac din primarul Gheorghe Pistol un model de slujire pentru folosul aproapelui. Prin grija și viziunea sa, orașul ­Buftea se înalță și din punct de vedere urbanistic, dar și duhovnicește. Slujba de sfințire a noilor lucrări care se vor desfășura la această biserică a fost oficiată de preoții slujitori, sub privirile încântătoare ale zecilor credincioși veniți cu inimile deschise să se împărtășească cu harul sfinților ocrotitori. ”Biserica este inima oricărei comunități. Aici, oamenii vin cu lacrimi, cu speranțe, cu mulțumiri, iar Dumnezeu le ascultă pe toate. Pentru mine, acest lăcaș este o mângâiere pentru suflet, o ancoră în vremuri tulburi și o lumină care ne unește pe toți sub același Cer. Am susținut din toată inima acest proiect, pentru că iubesc biserica lui Hristos, îi prețuiesc pe preoții care slujesc aici cu dăruire și cred că rolul lor este esențial în viața localnicilor. Ei sunt slujitori ai altarului, dar și sprijin moral, prieteni tăcuți, părinți duhovnicești pentru cei care au nevoie de întărire în vremuri grele. Sunt, înainte de toate, un om al locului. Iubesc acest oraș, iubesc oamenii lui, și de aceea îmi doresc să le fiu mereu aproape prin proiecte și administrație și prin prezența mea în momentele lor de suflet. Voi sprijini biserica după posibilități, voi fi alături de cei care-L caută pe Dumnezeu și voi continua să cred că nimic durabil nu se clădește fără credință”, ne-a spus Gheorghe ­Pistol, primarul orașului Buftea. Încă o mărturie a credinței, unității și dragostei dintre oameni Biserica din Cartierul Studio este una dintre cele mai frumoase și impunătoare biserici din Ilfov, o adevărată bijuterie arhitecturală și spirituală, vizitată de pelerini din toate colțurile țării. Și nu întâmplător, ea adăpostește un odor de mare preț, brâul ­Sfintei Cuvioase Parascheva, cunoscut pentru puterile sale miraculoase, care a adus alinare și întărire în credință miilor de suflete care i-au călcat pragul. Iar icoanele superbe care împodobesc zidurile lăcașului de cult te poartă printr-o oază de liniște și exaltare sufletească, printr-o poartă care duce către frumusețea Raiului și dincolo de ea. Pictura care îmbracă zidurile transpune formele și culorile în eternitatea vieții creștine. Într-un oraș unde modernitatea se împletește armonios cu tradiția, iar administrația locală sprijină sincer valorile spirituale, fiecare lăcaș de cult este un monument, dar mai ales, este inima comunității. Iar în Buftea, această inimă bate astăzi mai puternic ca oricând. Sunetul adânc al clopotului care va răsuna aici, lumânările aprinse și rugăciunile rostite în pangarul care va fi construit, vor transforma biserica din Cartierul Studio într-o mărturie a credinței, a unității și a dragostei dintre oameni. ”Clopotnița, lumânărarul și pangarul întregesc rostul unei biserici ca loc de întâlnire cu Dumnezeu și cu aproapele. Clopotul cheamă la rugăciune și vestește bucuria sau durerea comunității. El este glasul care leagă Cerul de pământ. Lumânărarul este locul unde oamenii își lasă speranțele și dorințele aprinse în lumină, iar pangarul este sprijinul de zi cu zi, de unde enoriașii își pot lua cele de trebuință pentru viața duhovnicească. Sunt recunoscător ­Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să facem acest pas. Le mulțumim tuturor celor care susțin aceste lucrări, în frunte cu domnul primar Gheorghe ­Pistol care este un sprijin real și constant pentru biserica noastră și pentru întreaga suflare duhovnicească din orașul nostru”, ne-a spus părintele Daniel Marcu, parohul lăcașului de cult.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Investiții sincronizate în utilități, mobilitate urbană și spații comunitare. Comuna Afumaţi mizează pe proiecte strategice cu impact pe termen lung în economie şi calitatea vieţii

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Comuna Afumați traversează una dintre cele mai dinamice perioade de dezvoltare din ultimele decenii, odată cu lansarea și implementarea unor proiecte ambițioase de infrastructură, servicii publice și facilități pentru comunitate. Investițiile cuprind de la rețele de apă și canalizare extinse și modernizate, până la amenajări urbane, spații pentru sport și agrement, noduri rutiere sigure și utile, toate derulate ­într-un ritm .

Actualitate

Ce plătim mai mult și cine este afectat? Val de scumpiri, după intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Astfel, dacă ne referim la nivelul accizelor pentru mai multe categorii de produse, ca parte a noului pachet fiscal aprobat pentru reducerea deficitului bugetar, românii vor plăti mai mult pentru: carburanți (benzină, motorină): unde acciza a crescut cu 10%; băuturi alcoolice: acciza a crescut tot cu 10%; tutun și produse din tutun prelucrat (inclusiv alternative fără ardere): +3%; băuturi nealcoolice .

Actualitate

La Dragomirești-Vale, muzica a încheiat cu emoţie un eveniment dedicat viitorului copiilor

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Concertul a fost gândit ca o completare firească a competiției, o trecere de la competiție la celebrare, de la efortul fizic la expresia artistică. Publicul nu s-a risipit după premiere, ci a rămas pe stadion, atras de promisiunea unui spectacol cu suflet, construit de copii pentru copii. Organizatorii au mizat pe tineri talentați din comunitate și din structurile educaționale care .

Actualitate

Trei zile de competiție pentru copii pasionați de fotbal. Dragomirești-Vale a trăit intens bucuria sportului juvenil, la cea de a șaptea ediție Elit Cup Sport

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Arena Viselor a fost, timp de trei zile, o scenă vibrantă unde s-au jucat meciuri pline de determinare, s-au legat prietenii și s-au clădit amintiri care vor rămâne în sufletul participanților. Copiii au venit din toate colțurile țării – din Ilfov, București, Bistrița, Târgu Mureș, Târgoviște – pentru a concura, a învăța și a se bucura de o experiență completă, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

13:53

Trei paşi spre Cer  au primit binecuvântarea,  la parohia Studio

În orașul Buftea, o așezare unde sufletele nu s-au îndepărtat niciodată de Dumnezeu, iar dragostea de aproapele încă mai îmbracă chipul generozității, s-a mai pus o temelie … pentru clopot și pentru veșnicie. La biserica din cartierul Studio, unde binele se face în liniște, iar rugăciunea se rostește cu inima, fiecare gest devine un strop de lumină. Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.765 Acolo unde fapta
Image Description

01:55

Investiții sincronizate în utilități, mobilitate urbană și spații comunitare. Comuna Afumaţi mizează pe proiecte strategice cu impact pe termen lung în economie şi calitatea vieţii

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Comuna Afumați traversează una dintre cele mai dinamice perioade de dezvoltare din ultimele decenii, odată cu lansarea și implementarea unor proiecte ambițioase de infrastructură, servicii publice și facilități pentru comunitate. Investițiile cuprind de la rețele de apă și canalizare extinse și modernizate, până la amenajări urbane, spații pentru sport și agrement, noduri rutiere sigure și utile, toate derulate ­într-un ritm
Image Description

01:46

Ce plătim mai mult și cine este afectat? Val de scumpiri, după intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Astfel, dacă ne referim la nivelul accizelor pentru mai multe categorii de produse, ca parte a noului pachet fiscal aprobat pentru reducerea deficitului bugetar, românii vor plăti mai mult pentru: carburanți (benzină, motorină): unde acciza a crescut cu 10%; băuturi alcoolice: acciza a crescut tot cu 10%; tutun și produse din tutun prelucrat (inclusiv alternative fără ardere): +3%; băuturi nealcoolice
Image Description

00:44

La Dragomirești-Vale, muzica a încheiat cu emoţie un eveniment dedicat viitorului copiilor

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Concertul a fost gândit ca o completare firească a competiției, o trecere de la competiție la celebrare, de la efortul fizic la expresia artistică. Publicul nu s-a risipit după premiere, ci a rămas pe stadion, atras de promisiunea unui spectacol cu suflet, construit de copii pentru copii. Organizatorii au mizat pe tineri talentați din comunitate și din structurile educaționale care
Image Description

23:45

Trei zile de competiție pentru copii pasionați de fotbal. Dragomirești-Vale a trăit intens bucuria sportului juvenil, la cea de a șaptea ediție Elit Cup Sport

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Arena Viselor a fost, timp de trei zile, o scenă vibrantă unde s-au jucat meciuri pline de determinare, s-au legat prietenii și s-au clădit amintiri care vor rămâne în sufletul participanților. Copiii au venit din toate colțurile țării – din Ilfov, București, Bistrița, Târgu Mureș, Târgoviște – pentru a concura, a învăța și a se bucura de o experiență completă,
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:09

- Gorj - Loredana Groza, în ipostaze provocatoare la plajă! Pictorial în costum de baie

Loredana Groza, la 55 de ani, pare să fi găsit eliixirul tinereții veșnice. Artista s-a fotografiat la malul mării, în ipostaze provocatoare și purtând un costum de baie minuscul, iar reacția fanilor nu a întârziat să apară. Deși mulți fani au complimentat-o pentru modul în care arată, au existat, ca de fiecare dată, și comentarii răutăcioase: „Trebuie să recunosc că ești superbă!! Rar vezi o femeie la 70 de ani
Image Description

18:06

- Bucuresti - Wout van Aert, pe lista vedetelor în Turul Germaniei (20-24 august)

Ciclistul belgian Wout van Aert, câştigătorul ultimei etape de pe Champs-Elysees a Turului Franţei 2025, deschide lunga listă de vedete ale plutonului care vor concura la a 39-a ediţie a Turului Germaniei (20-24 august), cu startul la Essen şi sosirea la Magdeburg, scrie EFE. Cursa germană, care va include unsprezece echipe World Tour şi cinci […]
Image Description

18:05

- Dambovita - Ucraina a redeschis canalul Bâstroe pentru transportul naval

Ucraina a redeschis miercuri canalul Bâstroe, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră şi fusese închis după o explozie survenită pe un dragor în luna iulie, a anunţat Autoritatea porturilor maritime ucrainene (USPA), potrivit Reuters. Ucraina a transportat cereale pe canalul Bâstroe şi Dunăre ca rută alternativă pentru exporturile sale, în contextul accesului limitat la porturile sale de la Marea Neagră în primul an după începerea invaziei ruse în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete