Ultimul mesaj de la Mihai Leu: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit
Inapoi

Ultimul mesaj de la Mihai Leu: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Evenimente
La o zi de la înmormântarea campio­nu­lui nostru, Mihai Leu, pe pagina sa de socializare a apărut un mesaj emo­țio­nant, o scrisoare de adio a lui Mihai: Dragii mei, Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a în­che­iat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absență: e dra­gostea, recunoștința și legătura pro­fun­dă pe care am avut-o cu voi. Vă mul­țu­mesc. Din suflet. Ați venit în număr covârșitor ieri, din toate colțurile țării, de aproape și de de­parte, hunedoreni, prieteni, colegi, oa­meni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Ați trimis mesaje, rugăciuni și gânduri curate către familia mea. Ați făcut din despărțirea mea un moment de lumină. M-ați condus cu demnitate și cu o dra­goste care nu se uită. Familia mea, Anna, iubirea mea, și fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echi­li­brul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi și plec cu ea la fel de plină. Le port o recunoștință profundă tu­tu­ror celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul și automobilismul. Colegilor din ring, oa­meni cu care am împărțit nu doar efortul și gloria, ci și tăcerea din vestiar sau emo­ția dinaintea gongului. Și colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele pro­iec­telor, cu mâinile murdare și inimile cu­rate. Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt și nu conduc niciodată singur. Și un gând aparte îl port orașului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată și unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viața. Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc. Măcar pen­tru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat ră­dăcinile, sufletul și dragostea. Vă mul­țu­mesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot. Nu pot să nu le mulțumesc celor care m-au ținut în viață atâția ani. Profeso­rului Irinel Popescu și doctoriței Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu. Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aș fi avut. Viața a fost pentru mine o luptă fru­moasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Și am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-ați dat sens, care m-ați ridicat, care m-ați iubit, chiar dacă poate, uneori, am greșit. Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit. Și, nu uitați, dacă ați căzut în șanț, uitați-vă la stele. Așa apare spe­ranța. Vă îmbrățișez cu recunoștință, oriunde v-ați afla. Mihai Flori albe Campionul mondial la box Mihai Leu a fost înmormântat vineri în oraşul său natal, Hunedoara, după ce a fost răpus de o boală nemiloasă la vârsta de 57 de ani, la ceremonia funerară care a avut loc în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului, dar şi în faţa clădirii, fiind prezente sute de persoane, în ciuda caniculei de afară. Aşezat pe un catafalc înconjurat de buchete de flori albe, sicriul a fost flancat de agenţi ai Poliţiei Locale Hunedoara, în sală fiind prezenţi familia şi rudele spor­tivului, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, reprezentanţi ai autori­tă­ţilor locale şi judeţene, oameni din lu­mea sportului, între care Mihai Covaliu, Camelia Potec, foştii fotbalişti Ioan An­done şi Romulus Gabor, membri ai echi­pei Corvinul Hunedoara, apropiaţi şi cu­nos­cuţi ai lui Mihai. Ceremonialul a fost deschis cu into­narea Imnului Naţional al României, au­to­rităţile din Hunedoara decretând vi­neri zi de doliu local, în onoarea spor­tivului. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părin­te Nestor, şi cu arhiereul-vicar al epis­co­piei, Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul. „Cu multă tristeţe am aflat despre plecarea la cele veşnice a robului lui Dumnezeu Mihai Leu, un hunedorean, fiul al eparhiei noastre, care, iată, de aici, din inima ţării, din străvechiul loc al civil­i­zaţiei noastre româneşti, a purtat trico­lorul românesc şi numele ţării noastre în întreaga lume. (…) Sunt mulţi cei care au reuşit să cucerească trofee în lumea sportului, dar despre el putem spune un lucru cu totul şi cu totul special: calităţile lui umane, demnitatea, simplitatea mo­des­tia sau smerenia, mai bine zis, pe care le-a păstrat, şi după ce a devenit un „om mare”, un campion, aceste calităţi ale sufletului său au făcut ca perfor­manţa lui să fie mult mai luminată, au făcut ca performanţa lui să fie mult mai apreciată. Dumneavoastră, toţi cei care sunteţi prezenţi astăzi aici şi cei care probabil ne urmăresc din toată ţara, sunt alături de el acum la plecarea din lumea aceasta şi înalţă un gând de rugăciune nu doar pentru performanţele pe care le-a obţinut, ci şi pentru omul care a fost Mihai Leu”, a spus, în cuvântul său, epis­copul Devei şi Hunedoarei. Aplauze La finalul ceremoniei funerare sicriul cu trupul lui Mihai Leu a fost scos din sală în aplauzele celor prezenţi, iar mai multe maşini de curse din campionatul na­ţio­nal de raliuri, parcate în faţa casei de cul­tură, au fost pornite în cinstea fostului pilot de raliuri. Înmormântarea a avut loc în cimitirul Bisericii Schimbarea la Faţă, de pe strada Popa Şapcă. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, spunea, zilele trecute, des­pre Mihai Leu, că a devenit un simbol al oraşului. „Prin performanţele sale, prin per­se­verenţa sa, prin energia pozitivă pe care o emana mereu şi, pur şi simplu, prin felul său de a fi, Mihai Leu a devenit un simbol al Hunedoarei. A iubit acest oraş mai mult decât ne putem noi imagina, iar acest oraş îi datorează mai mult decât i-ar pu­tea oferi vreodată”, declara edilul local. Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit marţi seara, la vârsta de 57 de ani. El era internat în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. A citit mesajele lăsate de Mihai Leu În timpul slujbei de înmormântare, preo­tul a citit mesajele lăsate de Mihai Leu pentru fiul său Marco, pentru soția Anna, pentru tatăl său, fratele său, dar și pentru rude și prieteni. • Pentru fiul său, Marco: „Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești!” • Pentru soția sa, Anna: „Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie. Te-am iubit mai mult decât poate un pă­mântean iubi” • Pentru tatăl său: „Tata, să fii tare!” • Pentru frate: „Ar fi trebuit sa-ți spun mai des că te iubesc” • Pentru rude și prieteni: „Să nu fiți triști, vă iubesc nespus și sunt mulțumit că ați făcut parte din viața mea”. (A.N.)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

19:32

Promovarea portului țărănesc, a îndeletnicirilor și meșteșugurilor de altădată ”Hai la şezătoare”, de Ziua Iei, la Brăneşti

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 760, ediția print Astfel, pe 24 iunie, la Căminul Cultural Brănești, Asociația Culturală Brănești împreună cu partenerii – Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Primăria Brănești, Casa Corpului Didactic Ilfov, Scoala Gimnazială Nr. 1 Brănești, Grupul de promovare ”Brănești online” și Sindicatul Învățământ Ilfov au organizat o nouă ediție de ”Sedeankă” (șezătoare), prilej generos pentru iubitorii de tradiții de a
Image Description

15:57

Sute de elevi din comuna Afumaţi au fost recompensaţi pentru rezultatele excelente. Finalul de an școlar a fost marcat printr-o festivitate amplă de premiere, susținută de administrația locală și sponsori implicați

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 760, ediția print Premierea de sfârșit de an școlar a vizat, la Afumați, elevii din toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță până la clasa a VIII-a. Fiecare categorie de vârstă a fost ­luată în calcul, iar premiile acordate au fost îmbinarea perfectă dintre recunoștința simbolică și sprijinul concret pentru activitatea educațională viitoare. ”Participăm astăzi la un moment deosebit, festivitatea de încheiere a
Image Description

11:08

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, la Parohia Chiajna. Ziua hramului bisericii ne-a arătat că Dumnezeu este prietenul care ne aşteaptă mereu cu braţele deschise

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 760, ediția print Strălucind în soarele cald al verii, lăcașul de cult și-a deschis larg porțile pentru credincioșii veniți cu sufletul pregătit de sărbătoare, purtând în priviri nădejde, iar în inimi bucurie. Rândurile de oameni, de la cei mai vârstnici până la copilași ­de-o șchioapă, au creat o adevărată familie duhovnicească adunată în jurul Altarului, într-o unitate sufletească rară și binecuvântată. Sfinții Apostoli
Image Description

19:50

Ziua Iei sărbătorită prin artă, educație și muzică la Piscu

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 760, ediția print Sâmbătă, în intervalul 11.00–17.00, participanții au fost invitați la un atelier de cusut ie coordonat de Olesea Enachi, fondatoarea Șezătorii Basarabia și una dintre cele mai cunoscute cusătorese de cămăși din Republica Moldova. Alături de ea, atât publicul larg, cât și grupuri de cadre didactice din județele Ilfov și Prahova, au învățat să descifreze simbolurile cusute, să urmeze ritmul acului
Image Description

09:02

Un proiect mult așteptat, care începe să prindă contur. Trenul Metropolitan Bucureşti-Ilfov, un stil de viaţă modern şi independent

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 760, ediția print Proiectul de introducere și dezvoltare a serviciilor de Tren Metropolitan București-Ilfov începe să prindă contur pe primul traseu selectat pentru realizarea serviciilor de proiectare și, ulterior, de execuție a lucrărilor de investiții necesare operării trenurilor suburbane în cadență ridicată și pe tot parcursul zilei: București Nord – Chitila – Buftea – Periș – Scroviștea ( – Crivina). Și, așa cum
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:18

- Galati - Creditorii chirografari ai Combinatului cer redeschiderea negocierilor Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 05 Iulie 2025 12:00

Într-o scrisoare deschisă adresată redacției, mai mulți creditori chirografari ai combinatului siderurgic gălățean, care au de primit sume importante de bani negarantate în niciun fel, spun că există în continuare șanse de a se evita falimentul Liberty, dar că acestea presupun respect reciproc, dialog deschis și o distribuție echitabilă a sacrificiului financiar. „Viața liberă” a publicat ieri un interviu acordat de avocatul Remus Borza, președintele EuroInsol - unul dintre cei
Image Description

22:54

- Gorj - Discuții pe tema schimbării conducerii CE Oltenia. Ce spune liderul PSD Gorj!

Ministerul Energiei a fost preluat de PSD de la PNL. În acest context, au apărut deja speculații potrivit cărora Partidul Social-Democrat ar urma să-și asume responsabilitatea conducerii Complexului Energetic Oltenia. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, susține că la Ministerul Energiei se poartă discuții pe tema companiilor din subordine. Liderul social-democraților gorjeni afirmă că nu a discutat, până acum, cu premierul Ilie Bolojan despre problemele Complexului Energetic Oltenia, pentru că,
Image Description

22:51

- Galati - Mari probleme pentru Oțelul în zona fundașilor centrali. O nouă plecare importantă Scris de Florin Radu Vineri, 04 Iulie 2025 16:00

Plecarea lui Nikola Stevanovici atrage noi probleme pentru gruparea gălățeană, care pare a fi deficitară în zona fundașilor centrali. Lotul Oțelului suferă mişcări continue, iar unul dintre punctele sensibile în momentul actual este cel al compartimentului defensiv. În special în zona fundașilor centrali, acolo unde cuplul de succes din sezonul trecut, Cisse - Stevanovici, s-a destrămat complet. Primul semnase de ceva vreme cu “U” Cluj, iar în ultimele zile a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete